Tag Archives: dragostea trece prin stomac

cuvinte

cuvinte nebune
răsună străbune
cuvinte uitate
născute din noapte.
Sunt şoapte.

Sunt umbrele fine
ca roi de albine
Sunt umbrele nopţii
Furiş, precum hoţii,
Intrate.

Sunt urme
Lăsate de acte uitate;
Sunt plânsete, gesturi
Nespuse în versuri.
Sunt istorii apuse
şi lacrimi răpuse
Ce reînvie agale,
Şi sar în picioare
La gesturi mărunte
şi doruri cărunte
de-atâta aşteptare,
nevoie şi stare
de nerăbdare.

Sunt umbre pătrunse
de rime apuse
Pierdute în noapte
În pagini şi şoapte.

Dragostea trece prin stomac

azi m-am despartit de piesa mea. Am schimbat numele personajelor si mi-am luat la revedere de la ea. De la Ana/Alexandra,  de la Gabi, Bogdan si toti ceilalti. Ca o usa prin care treci ca apoi sa privesti prin ea. Nu ma intelege gresit, e tot a mea, textul meu, scriitura mea (atat de intortocheata si detaliata, ca uneori Diana se opreste din citit se incrunta, repeta si asteapta sa inteleaga), insa nu mai sunt ea. A prins viata, s-a desprins de ea si azi e gata de inţărcat. Ana e eu si totusi eu nu sunt Ea.

dragostea-trece-prin-stomac1

La repetitie, o privesc pe Diana pe cand incepe. Strânsă de fiecare dată, parcă să nu îmi simtă nimeni prezenţa.  Eu ştiu povestea, de ce să o mai ascult odată? Citeşte, citeşte, citeşte. Ne oprim, îi explic o frază, zâmbesc nervoasă în timp ce trece peste pasaje la care mă gândesc “la naiba, nu vreau să se citească asta, îi spun Verei să scoatem”. E incomodă situaţia. Lectura mea citită mie. Cine naiba ar putea rezista la asta?

E viaţa mea, da,ştiu, am mai trecut prin asta, am mai citit şi ultima oară partea asta, chiar trebuie să o aud încă o dată? Prima repetiţie a trecut într-o respiraţie, nu ştiu când au ajuns la ultima parte şi cât a durat. “Ce va spune lumea de ea? cum li se pare altora?”. Azi e mai bine, corectăm fraze,ritmuri, îi explic expresii, situaţii.

“Bine dar aici nu se înţelege”, “îl reîntâlneşti? dar când l-ai mai întâlnit?” “da, hai că e bine”.

Râdem cu hohote la anumite scene, nu-mi vine să cred cât de mult râdem cu toţii, sper să nu îi bufnească râsul şi pe scenă, sau poate..?

Chimia dintre cei 3 e incredibilă. Nicu şi Diana – Ana şi Dan, eu şi …., nu mai ştiu unde e realitatea, unde textul şi unde sunt eu. E incredibil cât de bine i-a ales Vera, tonul vocii, frazarea, ticurile, energia schimburilor de replici, mă aruncă în seara aia când am ţipat la tine, când ţi-am zis să pleci, când plângeam pe pat, când zburam cu maşina. În faţa mea curge filmul, e filmul meu, aşa cum s-a întâmplat el, mă întreb cum îl vor vedea alţii. Dacă şi pentru alţii va crea starea asta. Uneori mă deranjează textele scoase, lipite astfel încât pentru cine aude textul prima oară să aibă conexiune.

“Trebuie inversat aicea, textul ăsta e înainte de despărţirea..”, “Nu, eu am înţeles aşa, e logic”, “e mai logic să prezinţi personajul şi apoi să…”, ah, da, personajul şi dramaturgul din mine se întâlnesc la jumătate, în timp ce aflu că pentru toată lumea e mai logică varianta ne-cronologică.

Bine, trecem mai departe…. 11 noaptea, repetiţia se termină şi ne programăm pe următoarea astăzi la 4. La Legere, în Piaţa Rosetti. Aşa se întâmplă când ai o piesă de teatru, repeţi inclusiv înainte.