Category Archives: bucati de imaginatie

despărţire

“Mă bucur că te-am cunoscut” îi spuse.
„Mă bucur că te-am cunoscut, nici nu îţi poţi închipui cât de mult mă bucur.”
Rostea cuvintele privind aburul ce urca lasciv din cana de cafea. Atât de concentrat încât nu observase că ea ieşea deja din cafenea.

„Mă bucur că eşti a mea”, continuă conversaţia. Vorbea deja cu ea, cu cealaltă ea, aceea care îl părăsise la altar. „Vom avea o viaţă frumoasă noi doi, casa noastră, o terasă…Mă mai iubeşti?..”
Întrebarea rămase în aer, precum aburul din faţa sa.

Ridică ochii spre scaunul gol,cana de cafea to go începută şi marcată de urmele buzelor roşii-roz. Privi urmele buzelor pe marginea de carton. Nu mai ştia cum arăta. Ochii căprui-verzi, părul blond cu nuanţe de roşcat, rochia lungă, ziua nunţii şi apoi noaptea asta petrecută împreună. Cine sunt ele, care e una, care e alta? De ce le-a întâlnit pe amândouă, pe fiecare.

Advertisements

poezie

„Mă iubeşte, nu mă iubeşte, mă iubeşte, nu mă”

Numără florile numai din privire,
petale mărunte-n miros de zambile
le numără-ntruna, cu soţ, fără soţ,
până aproape le-nvaţă pe de rost.
Numără tare, cu voce subţire,
de parcă le strigă în faţă să vină.
Le numără-ntruna, pare fără rost
Ca pe-un descântec învăţat prost.
De-o-ntrebi de ce-o face nu ştie a-ţi spune
Dar numără-ntruna ca o rugăciune.
Nu are un nume, o faţă,’o poveste,
Alături să pună, să-l roage să-i pese.
Nu are de ce, are numai 8
Ani mici, fericiţi, trăiţi frumos.
„Iubirea-i o joacă”, îi spune o mâţă,
„Iubirea e pacoste”, aude după uşă.
„Iubirea” e un cuvânt tare ciudat
ce sperie lumea mereu, neîncetat.

Acum este bună, acum este neagră,
Acum este blândă, acum o reneagă,
Nici unul din casă nu se hotărăşte,
cuvântul acesta de-i rău ori prieşte.
Nu-i pasă, nu ştie şi nu-i înţelege
De ce se tem toţi de ea, orbeşte,
Iubirea e caldă, e bună, şi-o ştie
Din supa mamei din bucătărie.

din vise

aplecati peste masa, vorbim vrute si nevrute. Cosmin mananca o salata, radem, beau ceai, e rece si vine bine cu vremea de afara.

Se apleaca mai tare si brusc, ma saruta. apasat pe buze. in coltul gurii, ii atarna o frunza umeda de salata. ma incearca simultan un fel de sila, o gluma si dorinta de a ma juca lasciv cu frunza aia si sa-l vad cum reactioneaza. ma strange mai tare de cap, ma apropie. cred ca vrea sa deschida gura. ezita. si-a dat seama de frunza dintre noi si…deschid ochii. nici macar nu-mi place atat de mult tipul.

ma desprind, zambesc, dau ceaiul pe gat, ii spun rapid ca ii atarna din gura si privesc monoton spre partea stanga. tacere. el se sterge la gura. nu spunem nici unul nimica, nici nu a mai ramas ce. intre noi nu e nimic, nici macar bucata aia de frunza. ma ridic, las banii pe masa, sting tigarea si plec.

cand e ceata, taci si-asculta

e ceva magic intr-un oras plin de ceata. e mai liniste, mai cuminte, mai sincer. te impresoara si inconjoara, se joaca cu tine si te tine in brate. e intr’adevar magic, iar daca asculti bine ti se pare ca auzi marea. Da, chiar asa, pe sosele. cu fiecare masina care trece, auzi valuri si vezi  aburii care se rostogolesc pe strada, deasupra sau in fata.

reclamele estompate, faruri razlete si incete. trebuie sa recunosti ca un oras in ceata are farmecul lui indiferent de cat de posac si urat poate fi de obicei.

numele meu e Mira

Numele meu e Mira. Mira şi atât. Nu de la Mirabela, aşa cum ar părea. Mira de la a se mira, dacă vrei neapărat o explicaţie. Da, chiar aşa.

Eu sunt Mira şi mă mir. În fiecare zi, în fiecare secundă. Parcă mă şi văd în faţa unui grup de anonimi care încearcă să se vindece de ceva..”bună Miraaa”. De fapt, cred că zilnic trec prin grupuri care ar vrea să mă vindec de asta. „A se mira, cum vine asta?…asta nu e o activitate bănoasă, nu puteai să alegi şi tu ceva din care să faci bani? Ai vrut tu să faci pe interesanta” parcă o şi aud pe mama. „Ce te miri, mă aşa, n-ai mai văzut până acum bărbaţi adevăraţi? N-ai mai văzut, uite-te la tine!” – cred că asta mi s-a şi întâmplat de curând prin cartier.

Locuiesc într-un cartier în care oamenii nu se miră. Nu se miră, nu se uită în jur, nu zâmbesc şi nu întreabă niciodată mai mult decât „cât e ceasul, duduie?”. Privesc în asfalt, merg apăsat şi încruntat, sunt gri şi îngrijoraţi. Cel mai adesea îi întâlneşti în staţia de autobuz sau la cozi la supermarket, unde stau în formaţiune de ciorchine nearanjat, le place să vorbească tare, să fie primii la casa de marcat şi ultimii care tac.

Iar eu mă mir. Mă mir de încruntarea lor, de lipsa lor de perspectivă, de ridurile care le apar în centrul frunţii, de privirile şi gândurile care trădează invidia, ura şi răutatea. Mă uit la ei şi mă mir cum nu văd soarele dimineţa, cum nu se bucură de fluturele care le taie calea, de flori şi copii care le ies în cale, de mersul pe jos, de biciclete şi plimbare, de tot ce e frumos şi cald.

Da, numele meu e Mira.

vis de august

Maşină, autostradă, o dungă de umbră. încă una. şi încă una. ochelarii de soare pe nas reflectă drumul şi banda continuă. râsete, capete pe spate, o ţigară subţire se fumează singură în mâna stângă. Stă ghemuită pe scaunul din dreapta, cu un picior sub ea şi altul strâns pe post de cotieră. Drum. Doar dus. Loves it! mâna stângă apasă buza de jos pe şi între dinţi. o roade cu poftă şi invidie că trebuie să se limiteze la ea şi nu poate cotropi buza celui din stânga. Îl priveşte, râde, vorbeşte, povesteşte.”Haai, măăăi!” şi râsul se porneşte, cuvintele şi timpul fug mai repede ca maşina. banda 1, o maşină îi depăşeşte, back pe banda a 2a, depăşesc şi ei pe alta. o dacie 1310 verde plină de sacoşe.

Îl priveşte. povesteşte. capul la stânga, în oglinda retrovizoare,  înainte, “înţelegi” şi se uită la dreapta. “Da,da,da”- râsete. Priviri lacome. sunt două, una jovială, care continuă conversaţia şi nu lasă sexualitatea care pluteşte între ei să întunece realitatea, şi a doua, care îşi strânge buzele şi coapsele cu lăcomie. mâna dreaptă trecută printre picioare ca o barieră şi totodată un teaser.

Vorbeşte, povestea curge, vin faze în memorie, “băăăi, ştii că am fost şi eu…”, |mâna stângă îi mângâie părul creţ, se afundă,| “dadada, şi ştii cum îţi vine să spui ceva, dar nu vine momentul ălaaa…”, râsete, |mâna continuă navigarea prin părul lui moale|, încă o ţigare, o gură de apă, o privire scurtă, |electricitate în aer|, drumul curge, “cine şi-ar şi închipuit, frate, că poţi avea o asemenea discuţie cu cineva cunoscut peste noapte?”, |mâna pe gât şi în sus pe ureche|, “vezi, şi tu care nu vroiai să pleci la mare”, deschide geamul şi îşi lasă mâna să zboare, părul îi flutură în soare, peste scaun, peste faţă, afară, deschide geamul mai mare, iese cu capul, o priveşte şi zâmbeşte larg, deschide şi el geamul, făcându-i părul să se vânture mai tare. Mâna continuă pe linia umerilor, al gâtului, al cefei, urcă uşor pe ceafă, se afundă în păr, se ridică şi se apleacă, îi linge urechea, pătrunzând-o cu limba, mâna ei dreapta îi înconjoară capul, îl ţine de gât sub urechea stângă, mâna lui pe schimbător, pe volan, între coapsele ei. Părul ei peste cârlionţii lui, pe ceafa lui, îl infioară, închide uşor ochii. Priveşte în oglinda din stânga, “stai că trebuie să ma dau pe banda 1”, mâna ei dreaptă coboară pe bord, deasupra playerului pe care il dă mai tare, sprijinită, îşi trece piciorul drept peste schimbător şi poposeşte pe piciorul lui şi apoi lângă. Priveşte scena, în timp ce îşi duce mâna spre manetă, “cum fac, ajung cu mâna între coapsele tale”. Îl priveşte de sus, părul lung cade pe umeri, pe faţă. maşina trece prin stânga, ea, cu mâna în părul lui priveşte lascivă afară. Întâlnirea cu ochii de vis-a-vis o provoacă mai tare. ochii ei spun “e al meu, you can’t have him”. limba coboară spre ureche din nou, făcându-l să se întărească. vede asta şi simte în genunchiul sprijinit de scaun. lipeşte piciorul de penis şi de scaun, îi muşcă şi sărută buzele pe laterală. limba, buzele şi dinţii se joacă pe linia gâtului, pe umăr şi claviculă. cu mâna dreaptă coboară pe piept, pe abdomen, ajunge la boxeri, “ce bine că ai plecat în pantalonii de baie de acasă”, el zâmbeşte, îşi îndreaptă spatele , ridicându-şi pelvisul. trece de elastic şi  strânge ferm în timp ce buzele lor spun împreună şoptit “da”.

Se întoarce către el, “Provocare”, “stai să-mi termin ţigarea” şi scrumează lângă schimbător, în centru

Zâmbete în soare, urlă ca lupul; cu limba pe afară, priveşte în urmă, îşi ţine părul cu o mână, intră şi scrumează cu mâna stângă. “Gata, ce provocare?”. Îşi trece cu mâna părul lung peste cap. “condu cu capul afară!”,”împreună”,”dadada, împreună”, “La 3! 1, 2..haha, arzi de nerăbdare”, maşină cu 2 capete atârnate de geam, merg repede, ea scoate o mână afară, a doua, le ridică în aer şi urlă,se lasă pe spate şi merge aşa, atârnată.

Intră. O priveşte cum stă atârnată, cu linia corpului rotund conturată, abdomentul care se vede între primii nasturi de la cămaşă, linia coastelor, sânii rotunzi care se ghicesc prin cămasă, excitaţi de vânt şi  faptă, picioarele strânse pe scaun, blugii scurţi şi pielea uşor bronzată. O mână îi alunecă pe coapsă,îi simte pielea fină în palmă, îşi întredeschide uşor picioarele, aştepta asta, rămâne atârnată pe spate. o mână pe volan, priveşte în faţă, apoi spre fată, mâna dreaptă explorează, atinge marginea blugilor scurti, o desenează, încearcă să o pătrundă, însă e prea strânsă. Îşi strânge mâinile, sprijinită de marginea geamului ca de o canapea, îl priveşte pe sub ochelari şi zâmbeşte. Îi dă indicaţii cu mintea, e curioasă să vadă dacă le citeşte sau merge pe ghicite.  Mâna revine pe volan, schimbă viteza, se aude doar muzica, cântă şi ea. Pe ochelari se vede cerul, norii care fug invers. zâmbeşte, o priveşte, mâna poposeşte din nou pe coapsă, îşi umezeşte buza de jos. atingerea îi scoate un oftat, vede asta din mişcarea de ridicare a sânilor obraznici. se apropie mai mult, mâna ajunge pe abdomen, urcă regulamentar pe mijloc. limba ei se joacă cu colţul buzei de jos. Închide ochii şi întinde piciorul drept uşor, la el în poală. Îl excită uşurinţa cu care o face şi cu care intră între volan şi el fără să vadă. Pielea întinsă şi bronzată respiră sexualitate. Schimbă mâna, porneşte cu palma stângă de pe gleznă în sus. îi e greu să se concentreze la drum, ar sta doar cu ochii în poală. Urcă mâna,  la genunchi schimbă cu dreapta, piciorul tresare, urcă spre coapsa lui. mâna urcă, neoprită de pantaloni, pe coapsa interioară se roteşte spre fund, în timp ce ea îşi ridică uşor corpul cu totul şi se întinde. mâna intră şi urcă, prinde buca şi-o frământă. ea stă în aer, încordată, ca o pisică. Cu degetul desenează arcuri de cerc pe coapsă, observând efectul pe uşoara încordare a buzelor şi a coapselor. Ea strânge piciorul mai aproape de el, îl simte tare, îl mişcă uşor şi apasă. îşi muşcă buza de jos în timp ce cântă tare. Mâna lui invadează, merge mai departe. Nu întâlneşte nici un fel de “apărare”. Uu! exclamă, ea se ridică zâmbind şi-l priveşte pervers până când îşi dă capul pe spate, oftând lasciv sub mişcarea lui căutătoare. Se arcuieşte mai tare.

O ţigară, muzica se aude parcă mai tare, amândoi privesc înainte, la drum, la fumul de ţigară. “lasă-mă, papa, la mare”. “Pe buneee, ce-i asta?” spune el dând mai tare. râde colorat, “aşaaa, acum simt că merg la mare. nu e drum ca lumea fără asta”. stânga, dreapta, dau din cap,râd, ea expiră fumul de ţigare în sus, intinde mâna să dea mai tare,dar el a făcut deja asta. se ating o secundă. electricitate. zâmbeşte larg către el, “lasă-mă papaaa” cântă amândoi.

priveşte în dreapta, în timp ce cu degetul mare de la mâna dreaptă apasă plimbându-se pe buza de jos. trage nesătulă din ţigare

mâna a rămas pe schimbător,prin ochelarii de soare nu se vede că priveşte în jos, spre ea, nu la drum. Coapsa şi mâna atât de apropiată. inspiră, dă mai tare şi începe să cânte “it’s allright, she moves in mysterious ways”.  Îl priveşte, râde, bate ritmul cu palmele, cântă şi ea. “băăi, piesa asta îmi aduce aminte de un foc pe plajă”. Din nou vorbe, poveşti, râsete, care spală atmosfera de păcate, zgomot de brichetă şi tras din ţigară. “Nu ştiu, dar fac o baie cum ajung”.

From veryShortStory to shortStoryOnBlog

For some time now, i’ve been a likey of this page VeryShortStories on facebook. many lines written there made me imagine a short story of dream of imagining one. I don’t know why I picked this one out of so many  to do so, but here’s the image it created:

Duane drenched himself with cologne before his date with Sara, trying to cover the fact he’d become one of the undead over the weekend.Work has exhausted him, deadlines, worksheets, selling his house and trying to find a new appartment, dealing with long delayed payments, had made him cry several times. It was like everything was turning against him.

Why this? Why now?

He felt finished, out of life, energy and hope. His back was curling from the weight of his problems and he felt like he couldn’t handle it anymore.

He looked at himself in the mirror, arranging his tie, he was grey. Hasn’t eaten anything in days, stood only inside the house trying to figure things out. “one more day and I would have forgotten how outside looks like”, he said, looking at a window. Turned again to the zombie in the mirror, looking at him repeatedly trying to tie a knot. A smirk on his face – “poor sucker, even a tie beats him”, followed by a straight face. “that’s me”. “that’s me” he said one more time not knowing if to cry or to get angry. “me” he said while the tie from his hands felt on the carpet. “Me”.

How many times have we not felt like this, like a zombie stuck in a different body (life) than the one we have imagined? This story could go many ways from here, it’s up to each of us to choose what turn will it take. 

Dimineaţă cu parfum de Prusia – Adei :)

“Închide ochii până nu ajunge soarele la tine. Închide-i să nu te prindă răsăritul” îi spunea uneori mama înainte de culcare. “Să nu te prindă răsăritul”… o şi vedea aplecată pe marginea patului, mângâindu-i căpşorul şi buclele şatene, sărutând-o de noapte bună.

“Să nu te prindă răsăritul” îşi repetă pentru sine privind în zare. Rezemată de spătarul scaunului albastru, cu genunchii strânşi la piept şi obrazul lipit de paharul cu vin roşu din mâna dreaptă, privea fâşia de lumină care-şi făcea loc în faldurile nopţii.

Stătea nemişcată, la fel ca pisoiul alb încolăcit în visare pe măsuţa de lângă, lăsând vântul să-i alinte faţa şi părul, aşa cum făcea mama odată. “Mă prinde răsăritul. uite-l. Vine!” spuse zâmbind uşor în timp ce lumina înainta spre ea desenând conturul oraşului. Privi la mâţa leneşă, întinse mâna şi o trecu prin blana pufoasă. Creatura tresări, deschise ochii surprinsă, apoi îşi întinse spinarea, răsucindu-se după mâna stăpânei. Ana lăsă paharul de vin pe marginea balconului, se ridică apropiindu-se de măsuţă şiluă pisica în braţe. Surprinsă de schimbarea rapidă, pisica îşi înghiţi mirată şi cu greu căscatul, ca şi când un os de peşte i-ar fi rămas în gât. Clipea a nedumerire, neînţelegând complotul stăpânei ei cu dimineaţa.

“Fugi să nu te prindă răsăritul” repeta deja din ce în ce mai tare Ana, dansând cu pisica la piept.  Se învârtea, o mângâia şi cânta. Abia acum ajunsese la ea muzica din casă. “Comptine d’un autre ete” – intotdeauna avusese o pasiune pentru sunetul de acordeon din soundtrack-ul Amelie, iar acum se potrivea perfect cu peisajul. “Uite, pisi, mă prinde răsăritul” îi spuse mâţei, arătându-i fâşia din ce în ce mai subţire de cer de culoarea albastru de prusia, care se deşira văzând cu ochii. “Ne priiinde” spuse tare, ghiduş, învârtindu-se, ridicând mâţa deasupra capului. Veselia Anei, ochii mari ai pisicii, privirea ei speriată când spre fată şi când spre balustradă, fusta albastră care acum îşi liniştea agitaţia, sclipirea soarelui în roşeaţa vinului. era primăvară, era linişte, oraşul dormea, doar ele, de la etajul 6, trăiau.

În oglindă

Se privi in oglindă. Tricoul gri, pătat, o dungă de rimel pe obraz, ochii de-un verde-albastru-roşu. Se privea şi nu ştia la cine se uită. Cuvintele îi vuiau în cap ca un bâzâit de albine. Ii ieşeau pe gură, prin ochi şi prin urechi, I se urcau în cap din ce în ce mai sus, până nu mai aveau unde să se ducă şi se amestecau. Cuvinte. Fraze. Tăvălug. Lacrimi silabisite.”da”, “vreau”, “de ce”, “acum”, “Ioana”,”eu”, “singură” se alergau pe conturul
feţei, coborând uşor spre bărbie, unde se adunau şi cădeau mai departe în fraze.

Nu mai plânsese demult, aproape că uitase cum este. Se simţea neputincioasă strângând marginea chiuvetei cu mâna. Simţea că se rupsese. Chipul din oglindă plângea schimonosit, în timp ce ea suspina şi respira puternic de cealaltă parte. În chiuvetă, picături negre curgeau din oglindă, formând întâi un şir şi apoi o spirală neobosită până în mijloc. Se liniştise. Parcă şi ea şi timpul. Totul devenise molcom. Privea încet la picăturile din ce în ce mai albite, la capul care căzuse sub greutatea lacrimilor şi la durerea surdă ce o izbea din oglindă. Privea mâna ce strângea tare marginea albă ţinându-se dreaptă cu toată forţa de frică să nu cadă, la umărul ce ajunsese mai sus decât capul, la tricoul cazut ce=i descoperea mâna. Privea la părul ce se lipise de faţa, la pieptul ce inspira tare şi sacadat aer. Se rupsese. Privea scena şi se gândea la ziua de mâine, la ora de trezire, la ceasul cu alarmă, la telefon şi la treabă, se apropia cu spatele de uşă. Privea faianţa, gresia, papucii. Apoi, zgomotul astmatic al inspiraţiei pulmonare, o trăgea înspre centru. Din nou mâna, oglinda, grijile şi toate întrebările obositoare. Din nou durerea, acul din suflet şi râul de negru. Expiraţia era cea care îi asigura libertatea, revenirea la gândurile normale, viitoare. Se privea privindu-şi chipul în oglindă, nerecunoscându-se, se privea suspinând ultimele gânduri şi ştergând ultimele nume de pe chipul roşu. 1….2….3… „când ajung la 10, te vei trezi vindecată”.