poezie

„Mă iubeşte, nu mă iubeşte, mă iubeşte, nu mă”

Numără florile numai din privire,
petale mărunte-n miros de zambile
le numără-ntruna, cu soţ, fără soţ,
până aproape le-nvaţă pe de rost.
Numără tare, cu voce subţire,
de parcă le strigă în faţă să vină.
Le numără-ntruna, pare fără rost
Ca pe-un descântec învăţat prost.
De-o-ntrebi de ce-o face nu ştie a-ţi spune
Dar numără-ntruna ca o rugăciune.
Nu are un nume, o faţă,’o poveste,
Alături să pună, să-l roage să-i pese.
Nu are de ce, are numai 8
Ani mici, fericiţi, trăiţi frumos.
„Iubirea-i o joacă”, îi spune o mâţă,
„Iubirea e pacoste”, aude după uşă.
„Iubirea” e un cuvânt tare ciudat
ce sperie lumea mereu, neîncetat.

Acum este bună, acum este neagră,
Acum este blândă, acum o reneagă,
Nici unul din casă nu se hotărăşte,
cuvântul acesta de-i rău ori prieşte.
Nu-i pasă, nu ştie şi nu-i înţelege
De ce se tem toţi de ea, orbeşte,
Iubirea e caldă, e bună, şi-o ştie
Din supa mamei din bucătărie.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s