dor si dor, mai ceva ca apolodor

Am citit intr-un articol incredibil de frumos ca sufletele pereche apar in viata noastra ca sa ne oglindeasca la un moment dat si sa ne ajute sa ne schimbam si ca e normal sa le lasam sa plece si sa nu ne atarnam de ele.

“People think a soul mate is your perfect fit, and that’s what everyone wants.

But a true soul mate is a mirror, the person who shows you everything that is holding you back, the person who brings you to your own attention so you can change your life.

A true soul mate is probably the most important person you’ll ever meet, because they tear down your walls and smack you awake. But to live with a soul mate forever?

Nah. Too painful.

Soul mates, they come into your life just to reveal another layer of yourself to you, and then leave.

A soul mate’s purpose is to shake you up, tear apart your ego a little bit, show you your obstacles and addictions, break your heart open so new light can get in, make you so desperate and out of control that you have to transform your life.”

~  Elizabeth Gilbert

Mi-a venit in minte ideea asta azi cand in mine rasuna dorul si ma cufundasem intr-o zona de (o sa sune ciudat poate) dor si detasare. Detasare caci, in general, e dor de o stare si nu de persoana care imi dadea starea aceea. Insa azi, dorul s-a intors cu gandul de “imi e dor de el”, de ochii lui, de atingerea lui, asa cum numai el a putut sa ma faca sa ma simt de protejata, iubita, imbratisata in toata fiinta mea – materie si suflet. Si cu toate astea, cu fericirea ca e intr-o relatie de lunga durata, iar pozele care apar pe wall once in a while par pline de fericire. Ciudat. Extreme din mine s-au manifestat astazi impreuna ca sa ma puna pe ganduri.

Si sa imi dau seama ca el a fost / este unul din sufletele mele pereche – poate a true soul mate – sa rememorez stari si momente, sa integrez in minte schimbarile care au venit din momentele noaste impreuna, to have my heart broken once more so i can let new light inside.

Pentru ca, daca am realizat ceva din cumul de stari azi, este ca o parte din mine traieste inca in trecut – trecutul in care eram slaba, trecutul in care eram iubita, iar iubirea noastra era pura, trecutul in care totul era aventura, trecutul in care eram libera si porneam la joaca. Sunt franturi si nu mai sunt atat de mari si de multe, insa prin faptul ca sunt acolo, ma tin ancorata de o lume in care nu mai sunt, nu mai suntem nici unul si care nu mai revine niciodata la fel. Ancorata astfel incat, desi ma misc si evoluez, sa raman pe loc si sa stagnez.

Iar obsesia muzicala de azi, inca dinainte de a deveni constienta de dorul interior, este Let Go   Coincidenta? 🙂

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s