Azi am ramas in urma

cel putin asa ma simt. in urma mea, in urma vietii care se intampla.

Viata imi e plina si totusi parca nu sunt eu in ea. E plina de evenimente, de oameni, de idei si intamplari, de planuri si vise si, totusi, eu nu sunt in ea. Am atatea de facut, atatea de gandit, planuit, descoperit, incat nu am timp sa particip la ea ca lumea si nici sa imi rezolv temele.

Ma simt ca si cand luni, de dimineata, ne-am trezit separat. Ea s-a trezit punctuala la 7, s-a spalat, s-a imbracat si aranjat, si-a facut cafeaua, a citit ziarul si a plecat in lume, sa se intample. Iar eu, dupa, oricat am alergat, nu am reusit sa o prind din urma.

E viata mea si totusi merge inainte fara mine. Ai simtit vreodata cum e asta? Nu e ca si cand nu faci nimic, nu e senzatia aia ca stai pe loc, e altceva. E o senzatie de prea plin, de prea mult, de implinire si totusi nebunie si goliciune, o senzatie de prea putin si nevoie de a face mai multe, de calendar prea plin si lipsa de timp, de timp nefolosit la maxim si totusi…SI totusi nu stiu. Nu stiu cum sa explic mai mult.

Dar exact asta simt. In urma mea.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s