Dimineaţă cu parfum de Prusia – Adei :)

“Închide ochii până nu ajunge soarele la tine. Închide-i să nu te prindă răsăritul” îi spunea uneori mama înainte de culcare. “Să nu te prindă răsăritul”… o şi vedea aplecată pe marginea patului, mângâindu-i căpşorul şi buclele şatene, sărutând-o de noapte bună.

“Să nu te prindă răsăritul” îşi repetă pentru sine privind în zare. Rezemată de spătarul scaunului albastru, cu genunchii strânşi la piept şi obrazul lipit de paharul cu vin roşu din mâna dreaptă, privea fâşia de lumină care-şi făcea loc în faldurile nopţii.

Stătea nemişcată, la fel ca pisoiul alb încolăcit în visare pe măsuţa de lângă, lăsând vântul să-i alinte faţa şi părul, aşa cum făcea mama odată. “Mă prinde răsăritul. uite-l. Vine!” spuse zâmbind uşor în timp ce lumina înainta spre ea desenând conturul oraşului. Privi la mâţa leneşă, întinse mâna şi o trecu prin blana pufoasă. Creatura tresări, deschise ochii surprinsă, apoi îşi întinse spinarea, răsucindu-se după mâna stăpânei. Ana lăsă paharul de vin pe marginea balconului, se ridică apropiindu-se de măsuţă şiluă pisica în braţe. Surprinsă de schimbarea rapidă, pisica îşi înghiţi mirată şi cu greu căscatul, ca şi când un os de peşte i-ar fi rămas în gât. Clipea a nedumerire, neînţelegând complotul stăpânei ei cu dimineaţa.

“Fugi să nu te prindă răsăritul” repeta deja din ce în ce mai tare Ana, dansând cu pisica la piept.  Se învârtea, o mângâia şi cânta. Abia acum ajunsese la ea muzica din casă. “Comptine d’un autre ete” – intotdeauna avusese o pasiune pentru sunetul de acordeon din soundtrack-ul Amelie, iar acum se potrivea perfect cu peisajul. “Uite, pisi, mă prinde răsăritul” îi spuse mâţei, arătându-i fâşia din ce în ce mai subţire de cer de culoarea albastru de prusia, care se deşira văzând cu ochii. “Ne priiinde” spuse tare, ghiduş, învârtindu-se, ridicând mâţa deasupra capului. Veselia Anei, ochii mari ai pisicii, privirea ei speriată când spre fată şi când spre balustradă, fusta albastră care acum îşi liniştea agitaţia, sclipirea soarelui în roşeaţa vinului. era primăvară, era linişte, oraşul dormea, doar ele, de la etajul 6, trăiau.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s