Vis in pasi de dans

Am descoperit dansul mult prea tarziu. Sau cel putin asa mi-am spus atunci. Aveam 20 de ani si mergeam pentru prima oara la balet. Giselle de Adolph Adam, intr-o coregrafie moderna, un pic ciudata, pe scena TNB. 3 ore (cu pauza) de respiratii tinute, de palme stranse si fluturi nelinistiti…dar nu in stomac, de asta data in inima. 20 de ani si nici o ora de dans pana atunci. Am plans. Sa-mi vad membrele neputincioase in fata miscarilor dictate de inima, sa vad fetitele de gradinita care imitau in pauza miscarile dansatoarelor. Atunci mi-am dat seama ce vreau (sau mai precis) ce vroiam sa fiu – balerina. Dar la 20 de ani sa descoperi un vis cu termen de garantie a parut mai mult o durere decat o implinire. Mi-am certat mama, alegerile personale de pana atunci si inima pentru imbold, dar am mers mai departe. M-am inscris la balet, am facut 2 luni de dans contemporan si 3 de dansuri de societate. Cu fiecare pas de bourre si saritura, insa, visul parea mai departe, mai greu de realizat. M-am pierdut. m-am speriat si m-am ascuns de el, am fugit ca sa fiu cat mai departe sa nu-l mai simt. Am spus ca e o prostie si ca trebuie sa fiu “om mare” si sa accept adevarul. Anii de porti deschise la UNATC – sectia coregrafie, i-am pus in spatele meu si, desi urmaream pe facebook, fiecare nou spectacol CNDB, nu i-am calcat niciodata pragul.  Din frica de a nu trezi in mine o dorinta pe care nu stiam cum sa o indeplinesc, m-am departat cat am putut de ea. Insa chiar si numai cele cateva reprezentatii la care am fost in ultimii ani (Bejart, Mazilu) trezeau in mine o neliniste nemaiintalnita, ce cobora din suflet in maini si picioare, in ochi, in gat, in degete. Fluturii se trezeau la viata mai avizi de lumina si implinire.

Dancing Bucharest by Dani Ionita

Anul acesta, la mai bine de 6 ani de la acel prim spectacol de balet, ceva in mine s-a trezit. In timpul unui amplu proces de regasire, am deschis sertarul cu fluturi doar pentru a gasi acolo, printre altele, impachetat in aripi de matase, visul dansului si al coregrafiei. O dorinta, o imagine, o falfaire de aripi. O asumare, un risc si o dorinta mult prea mare. Niciodata nu e prea tarziu daca crezi cu adevarat, daca faci primii pasi si te lasi purtat apoi de inima pe drumul ce singura si l-a ales. Dansul este in mine, dansul e energie. Si chiar daca stiu ca poate dura mai bine de 10 ani pana sa ajunga acolo unde simt ca trebuie, sunt pregatita. Cu flexibilii in picioare, pregatita de vanatai, dificultati si repetitii, de miscare, libertate si exprimare.

Dansul e in mine.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s